În timpul nopţii, Dumnezeu S'a arătat lui Solomon, şi i -a zis: ,,Cere ce vrei să-ţi dau.``
TSK
TSK · 1 Corinteni 4:7
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.
Vorbeşte, şi spune: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Iată că am necaz pe tine, Faraoane, împăratul Egiptului, crocodil mare, care te culci în mijlocul rîurilor tale, şi zici: ,Rîul meu Nilul este al meu, eu l-am făcut!`
Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire;
Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om, care, cînd era să plece într'o altă ţară, a chemat pe robii săi, şi le -a încredinţat avuţia sa.
Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har;
Norodul a strigat: ,,Glas de Dumnezeu, nu de om!``
Aşa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne -a fost dat: cine are darul proorociei, să -l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.
Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?
Sînt felurite daruri, dar este acelaş Duh;
Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta, despre care vă scrisei în puţine cuvinte.
Mulţămesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m'a întărit, că m'a socotit vrednic de încredere, şi m'a pus în slujba Lui,
orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.