Eu M'am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el subt Numele Meu ca ,Domnul.``
TSK
TSK · Psalmi 83:18
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mîna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pămîntului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!``
Domnul Se arată, face dreptate, şi prinde pe cel rău în lucrul mînilor lui. (Joc de instrumente. Oprire.)
Ruşinaţi şi înfruntaţi să fie ceice vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi gîndesc peirea!
Dar Tu, Doamne, eşti înalţat în veci de veci!
Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul cel sfînt va fi sfinţit prin dreptate.
căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui, şi Răscumpărătorul tău este Sfîntul lui Israel. El se numeşte Dumnezeul întregului pămînt,
Îmi voi aduce astfel la îndeplinire judecăţile asupra Egiptului, şi vor şti că Eu sînt Domnul.`
Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, şi îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.
Scoală-te, fiica Sionului, şi treeră! Căci îţi fac un corn de fer şi o copită de aramă, ca să sfărîmi multe popoare, şi să închini Domnului prada lor, să închini Domnului întregului pămînt averile lor!