TSK

TSK · 1 Cronici 10:2

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع
Exod 20:5 TSK

Să nu te prosterni lor, nici să nu le servești, fiindcă eu, DOMNUL Dumnezeul tău, [sunt] un Dumnezeu gelos, pedepsind nelegiuirea părinților peste copii până la a treia și a patra [generație] a celor ce mă urăsc;

Fiindcă, [precum ]DOMNUL, care salvează pe Israel, trăiește, dacă ar fi prin Ionatan, fiul meu, va muri. Dar nu [a fost ]niciun om din tot poporul [care ]să îi răspundă.

În zilele sale, Faraon-Neco, împăratul Egiptului, s-a urcat împotriva Asiriei la râul Eufrat; și împăratul Iosia a mers împotriva lui; iar acela l-a ucis la Meghido, după ce l-a văzut.

¶ Și Ner a născut pe Chiș și Chiș a născut pe Saul și Saul a născut pe Ionatan și pe Malchi-Șua și pe Abinadab și pe Eșbaal.

Cel drept piere şi nimeni nu pune [aceasta ]la inimă, şi oameni miloşi [sunt ]luaţi, fără ca nimeni să ia aminte că cel drept este luat de la răul [ce vine.]