TSK

TSK · 1 Ioan 2:24

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Cuvântul tău l-am ascuns în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva ta.

Luca 1:2 TSK

Chiar așa cum ni le-au încredințat cei care au fost de la început martori oculari și servitori ai cuvântului,

Ioan 8:25 TSK

Atunci i-au spus: Tu, cine ești? Și Isus le-a spus: Chiar [acela] de care[ ]de la început v-am spus.

Ioan 15:7 TSK

Dacă rămâneți în mine și cuvintele mele trăiesc în voi, cereți orice doriți și vi se va face.

Ca ei toți să fie una, așa cum tu, Tată, [ești] în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi; ca lumea să creadă că tu m-ai trimis.

Cuvântul lui Cristos să locuiască abundent în voi, în toată înțelepciunea, învățându-vă și avertizându-vă unii pe alții cu psalmi și imnuri și cântări spirituale, cântând Domnului cu har în inimile voastre.

Fiindcă suntem făcuți părtași ai lui Cristos, dacă ținem strâns începutul încrederii noastre neclintit până la sfârșit;

Dar dacă umblăm în lumină, așa cum el este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Cristos, Fiul său, ne curăță de tot păcatul.

Prin aceasta știm că rămânem în el și el în noi, fiindcă ne-a dat din Duhul său.

Datorită adevărului care rămâne în noi și va fi cu noi pentru totdeauna.

Fiindcă m-am bucurat foarte mult când fraţii au venit şi au adus mărturie despre adevărul care este în tine, aşa cum tu umbli în adevăr.

Iată, eu vin dintr-odată; ține tare ce ai, ca nimeni să nu îți ia coroana.