Și Moise a ales bărbați capabili din tot Israelul și i-a făcut căpetenii peste popor, conducători a mii, conducători a sute, conducători a cincizeci și conducători a zeci.
TSK
TSK · 2 Cronici 25:5
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și îi va rândui[ ]căpetenii peste mii și căpetenii peste cincizeci; și [îi va pune ]să are câmpul lui și să îi strângă secerișul și să îi facă uneltele de război și uneltele carelor sale.
Și copiii lui Israel, după numărul lor, adică părinții mai mari și căpeteniile peste mii și sute și administratorii lor care au servit pe împărat în orice lucru al rândurilor, care au intrat și au ieșit, lună de lună, în toate lunile anului, în fiecare rând [erau ]douăzeci și patru de mii.
De aceea el a spus lui Iuda: Să construim aceste cetăți și să facem în jurul [lor ]ziduri și turnuri, porți și drugi, [cât timp ]țara [este ]încă înaintea noastră, pentru că noi am căutat pe Dumnezeul nostru, [l]-am căutat și el ne-a dat odihnă de fiecare parte. Astfel au construit și au prosperat.
Și acesta [este] numărul lor, conform casei părinților lor: Din Iuda, căpeteniile peste mii: Adna, mai marele, și cu el războinici viteji, trei sute de mii.