TSK

TSK · 2 Cronici 30:1

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع
Exod 12:3 TSK

Vorbiți întregii adunări a lui Israel, spunând: În [ziua] a zecea a acestei luni își vor lua un miel, fiecare bărbat, conform cu casa părinților [lor], un miel pentru o casă;

Într-adevăr, nu fusese ținut un asemenea paște din zilele judecătorilor care judecaseră pe Israel, nici în toate zilele împăraților lui Israel, nici a împăraților lui Iuda;

Și, după ei, din toate triburile lui Israel, aceia care au pus în inima lor să caute pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel, au venit la Ierusalim să sacrifice DOMNULUI Dumnezeului părinților lor.

Și preoții i-au ucis și au făcut împăcare cu sângele lor pe altar, să facă o ispășire pentru întregul Israel, fiindcă împăratul a poruncit [ca ]ofranda arsă și ofranda pentru păcat [să fie făcută ]pentru întregul Israel.

Astfel să înjunghiați paștele și să vă sfințiți și să pregătiți pe frații voștri, ca [ei ]să facă după cuvântul DOMNULUI prin mâna lui Moise.

Osea 7:8 TSK

¶ Efraim, el s-a amestecat printre popoare; Efraim este o turtă neîntoarsă.

De aceea curățați dospeala veche, ca să fiți un aluat nou, așa nedospiți cum sunteți. Căci de fapt Cristos, paștele nostru, a fost sacrificat pentru noi.