Și vor cunoaște că eu [sunt] DOMNUL Dumnezeul lor, care i-a scos din țara Egiptului, ca să locuiesc printre ei: Eu [sunt] DOMNUL Dumnezeul lor.
TSK
TSK · 2 Cronici 6:18
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și casa pe care o construiesc [este ]mare, fiindcă mare [este ]Dumnezeul nostru, peste toți dumnezeii.
Și acum nu lăsați pe Ezechia să vă înșele sau să vă convingă în acest fel, nici să nu îl credeți, fiindcă niciun dumnezeu al vreunei națiuni sau împărății nu a fost în stare să elibereze pe poporul său din mâna mea și din mâna părinților mei, cu cât mai puțin Dumnezeul vostru vă va elibera din mâna mea!
¶ Cu cât mai puțin să îi răspund [și] să îmi aleg cuvintele [să mă judec] cu el?
Te-ai urcat în înălțime, ai dus în captivitate captivitatea, ai primit daruri pentru oameni; da, și [pentru] cei răzvrătiți, ca DOMNUL Dumnezeu să locuiască [printre ei].
Unde să mă duc de la duhul tău? Sau unde să fug de la prezența ta?
Astfel spune DOMNUL: Cerul [este ]tronul meu şi pământul [este ]sprijinul picioarelor mele, unde [este ]casa pe care voi mi-o construiţi? Şi unde [este ]locul odihnei mele?
Așadar dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care [este] în cer, va da lucruri bune celor ce i le cer.
Dumnezeu care a făcut lumea și toate lucrurile în ea, fiindcă este Domnul cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute prin mâini;