TSK

TSK · Osea 5:2

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Care își ascut limba ca pe o sabie [și își] încordează [arcurile să ]își[ tragă] săgețile, cuvinte amare,

Isaia 1:5 TSK

De ce să mai fiţi loviţi? Vă veţi răzvrăti tot mai mult; tot capul este bolnav şi toată inima leşinată.

DOAMNE, nu [sunt] ochii tăi asupra adevărului? tu i-ai lovit, dar ei nu sunt mâhniți; i-ai mistuit, [dar ]ei au refuzat să primească disciplinarea; și-au făcut fețele mai tari decât o stâncă, au refuzat să se întoarcă.

¶ Și DOMNUL mi-a dat cunoașterea [acesteia, ]și eu știu; atunci mi-ai arătat faptele lor.

Din anul al treisprezecelea al lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, chiar până în această zi, al douăzeci și treilea an, cuvântul DOMNULUI a venit la mine și eu v-am vorbit, ridicându-mă devreme și vorbind; dar voi nu ați dat ascultare.

Osea 6:5 TSK

De aceea [i-]am cioplit prin profeţi; i-am ucis prin cuvintele gurii mele şi judecăţile tale [sunt ca] lumina ce strălucește.

Osea 9:15 TSK

Toată stricăciunea lor [este] în Ghilgal; fiindcă acolo i-am urât; pentru stricăciunea faptelor lor îi vor alunga din casa mea, nu îi voi mai iubi; toţi prinţii lor [sunt] răzvrătiţi.

Vai celei murdare şi întinate, cetăţii asupritoare!

¶ Iar după ce s-a făcut ziuă, unii dintre iudei s-au înhăitat și s-au legat cu blestem, spunând că nici nu vor mânca, nici nu vor bea până nu îl vor fi ucis pe Pavel.