TSK

TSK · Isaia 53:4

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;

Fiindcă ei persecută [pe cel] pe care tu l-ai lovit; și vorbesc spre mâhnirea celor pe care i-ai rănit.

Dar el [a fost ]rănit pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre, pedeapsa păcii noastre [a fost ]asupra lui; şi prin loviturile lui suntem vindecaţi.

Ca să se împlinească ce fusese spus prin Isaia, profetul, care a zis: El însuși a luat neputințele noastre și a purtat bolile [noastre].

Ioan 19:7 TSK

Iudeii i-au răspuns: Noi avem o lege și după legea noastră el [este] dator să moară, pentru că s-a făcut pe sine însuși Fiul lui Dumnezeu.

Tot așa, Cristos a fost oferit o [singură][ ]dată pentru a purta păcatele multora; și celor ce îl așteaptă li se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru salvare.

Pentru că și Cristos a suferit o dată pentru păcate, cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu, dat la moarte în carne, dar primind viață prin Duh.