TSK

TSK · Levitic 23:40

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Şi să vă bucuraţi înaintea DOMNULUI Dumnezeul vostru, voi şi fiii voştri şi fiicele voastre şi robii voştri şi roabele voastre şi levitul care [este] înăuntrul porţilor voastre, pentru că el nu are nici parte nici moştenire cu voi.

Și au găsit scris în legea pe care DOMNUL o poruncise prin Moise, copiilor lui Israel, că trebuie[ ]să locuiască în colibe la sărbătoarea lunii a șaptea;

Şi răscumpăraţii DOMNULUI se vor întoarce şi vor veni în Sion cu cântece şi bucurie veşnică pe capetele lor, bucurie şi veselie vor căpăta, iar întristarea şi vaietul vor fugi.

Și o mulțime foarte mare își așterneau hainele pe cale; iar alții tăiau ramuri din copaci și [le ]așterneau pe cale.

Și acum de aceea aveți întristare; dar vă voi vedea din nou și inima voastră se va bucura și bucuria voastră nimeni nu o ia de la voi.

Fiindcă noi suntem circumcizia, cei care în duh ne închinăm lui Dumnezeu și [care] ne bucurăm în Cristos Isus și nu avem încredere în carne.

Pe care, nevăzându-[l],[ îl] iubiți; în care, deși acum nu[ îl] vedeți, totuși crezând, vă bucurați cu veselie de nespus și plină de glorie,