Ajunge discipolului să fie ca învățătorul său și robului ca domnul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebub, cu cât mai mult pe cei din casa lui?
TSK
TSK · Matei 23:8
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Nici să nu fiți numiți stăpâni; fiindcă unul singur este Stăpânul vostru, Cristos.
Dar eu m-am rugat pentru tine, ca nu cumva credința ta să înceteze; și când te vei întoarce, întărește pe frații tăi.
Căci pentru aceasta Cristos deopotrivă a murit și a înviat, și a trăit din nou ca să fie Domn deopotrivă al morților și al viilor.
Fiindcă tot carnali sunteți; fiindcă de vreme ce între voi [este] invidie și ceartă și dezbinări, nu sunteți voi carnali și nu umblați voi conform oamenilor?
Fiindcă nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Cristos Isus, Domnul; iar pe noi înșine robii voștri pentru Isus.
¶ Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei,
Nici ca domnind peste moștenirea [lui Dumnezeu], ci fiind exemple turmei.
Și am căzut la picioarele lui pentru a mă închina lui. Iar el mi-a spus: Vezi, nu [face aceasta]; eu sunt împreună-rob cu tine și cu frații tăi care au mărturia lui Isus; închină-te lui Dumnezeu; fiindcă mărturia lui Isus este duhul profeției.