Și David a ieșit să îi întâmpine și le-a răspuns și le-a zis: Dacă veniți în pace să mă ajutați, inima mea va fi unită cu voi, dar dacă [veniți ]să mă trădați dușmanilor mei, văzând [că nu este ]nimic rău în mâinile mele, Dumnezeul părinților noștri va vedea[ și] va mustra.
TSK
TSK · Matei 5:9
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Eu am spus: [Sunteți ]dumnezei; și toți [sunteți] fii ai celui Preaînalt.
Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului; vor prospera cei ce te iubesc.
De aceea fiți desăvârșiți, chiar așa cum Tatăl vostru [din] cer este desăvârșit.
Nici nu vor putea muri de atunci încolo; fiindcă sunt egali cu îngerii; și sunt copiii lui Dumnezeu, fiind copiii învierii.
Fiindcă toți câți sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fiii lui Dumnezeu.
Primiți-l pe cel slab în credință, dar nu pentru dispute îndoielnice.
Ci frate se judecă cu frate, și acest lucru înaintea celor ce nu cred.
¶ În final, fraților, rămâneți cu bine. Fiți desăvârșiți, fiți mângâiați, fiți cu aceeași minte, trăiți în pace, și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi.
De aceea eu, prizonierul Domnului, vă implor să umblați demni de chemarea cu care sunteți chemați,
Așadar, dacă [este] vreo încurajare în Cristos, dacă [este] vreo mângâiere a dragostei, dacă [este] vreo părtășie a Duhului, dacă [sunt] adâncuri ale iubirii și îndurări,
Implor pe Euodia și implor pe Sintichia să fie cu aceeași minte în Domnul.
¶ De asemenea fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea creștină, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură.
¶ De aceea, preaiubiții mei frați, fiecare om să fie grăbit la auzire, încet la vorbire, încet la furie;
Precum copii ascultători, nu conformându-vă poftelor din trecut în ignoranța voastră,