TSK

TSK · Mica 7:8

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع
Iov 31:29 TSK

Dacă m-am bucurat la nimicirea celui ce m-a urât, sau m-am înălțat când răul l-a găsit,

Ei sunt doborâți și căzuți, dar noi suntem ridicați și stăm drept în picioare.

Dar în restriștea mea ei s-au bucurat și s-au strâns împreună, [da], cei josnici s-au adunat împotriva mea, iar eu nu am știut; [m-]au sfâșiat și nu au încetat.

Judecă-mă, DOAMNE Dumnezeul meu, conform dreptății tale; și să nu se bucure de mine.

Deși cade, el nu va fi doborât de tot, pentru că DOMNUL [îl] susține [cu] mâna lui.

Dar tu, DOAMNE, fii milostiv cu mine și ridică-mă, ca să le răsplătesc.

Lumină este semănată pentru cel drept și veselie pentru cel integru în inimă.

Celor integri le răsare lumină în întuneric, [el] este cu har și plin de compasiune și drept.

Fiindcă un [om] drept cade de șapte ori și se ridică din nou, dar cel stricat va cădea în ticăloșie.

Isaia 2:5 TSK

Casă a lui Iacob, veniţi şi să umblăm în lumina DOMNULUI.

Ca să spui prizonierilor: Mergeţi înainte; celor ce sunt în întuneric: Arătaţi-vă. Vor paşte pe [lângă] drumuri şi păşunile lor [vor fi ]în toate locurile înalte.

Ridică-te, străluceşte, căci lumina ta a venit şi gloria DOMNULUI a răsărit peste tine.

Deoarece ați fost veseli, deoarece v-ați bucurat, voi nimicitori ai moștenirii mele, deoarece v-ați îngrășat ca vițeaua la iarbă și mugiți ca taurii;

Fiindcă astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că ai bătut din palme și ai tropăit din picioare și te-ai bucurat în inimă cu tot disprețul împotriva țării lui Israel;

Amos 9:11 TSK

¶ În acea zi voi ridica tabernacolul căzut al lui David și îi voi închide spărturile; și îi voi ridica ruinele și îl voi zidi ca în zilele din vechime;

Mica 7:10 TSK

Atunci [cea care este ]dușmana mea va vedea, și rușinea o va acoperi pe cea care mi-a spus: Unde este DOMNUL Dumnezeul tău? Ochii mei o vor privi; acum ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe străzi.

Poporul care ședea în întuneric a văzut o mare lumină; și celor ce ședeau în ținutul și în umbra morții, le[-]a răsărit lumina.

Ioan 8:12 TSK

Atunci Isus le-a vorbit din nou, spunând: Eu sunt lumina lumii; cel ce mă urmează nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

Să le deschizi ochii [și] să [îi] întorci de la întuneric la lumină și [din] puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertare de păcate și moștenire printre cei sfințiți prin credința care este în mine.

Și cei ce locuiesc pe pământ se vor bucura din cauza lor și se vor veseli și vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi profeți au chinuit pe cei ce locuiesc pe pământ.

Și nu va fi noapte acolo; și nu vor avea nevoie de candelă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le dă lumină; și vor domni pentru totdeauna și întotdeauna.