TSK

TSK · Romani 8:34

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an, ca ofrandă arsă;

Iov 34:29 TSK

Când dă liniște, cine poate face tulburare? Și când [își] ascunde fața, cine îl poate privi? Fie [că este ]împotriva unei națiuni, sau doar împotriva unui om;

Pentru că va sta în picioare la dreapta celui sărac, pentru a[-l] salva de cei ce îi condamnă sufletul.

În acele zile și în acel timp, spune DOMNUL, nelegiuirea lui Israel va fi căutată și nu [va mai fi]; și păcatele lui Iuda, și nu se vor găsi, pentru că îi voi ierta pe aceia pe care îi păstrez.

¶ Așa că, după ce Domnul le-a vorbit, a fost primit sus la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu.

Și în ziua aceea nu mă veți întreba nimic. Adevărat, adevărat vă spun că: Orice veți cere de la Tatăl în numele meu, vă va da.

Și nu numai pentru ei mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în mine prin cuvântul lor.

Care a fost predat din cauza greșelilor noastre și a fost înviat pentru justificarea noastră.

Așadar, acum nu [este] condamnare pentru cei în Cristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului.

Căci pentru aceasta Cristos deopotrivă a murit și a înviat, și a trăit din nou ca să fie Domn deopotrivă al morților și al viilor.

Cristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-se blestem pentru noi; fiindcă este scris: Blestemat [este] oricine atârnă pe lemn,

Evrei 1:3 TSK

Care, fiind strălucirea gloriei [lui] și întipărirea persoanei lui și susținând toate prin cuvântul puterii lui, după ce a făcut prin el însuși curățarea păcatelor noastre, s-a așezat la dreapta Maiestății în înălțime;

De aceea și este în stare să îi salveze până la capăt pe cei ce vin la Dumnezeu prin el, văzând că [el] trăiește întotdeauna pentru a mijloci pentru ei.

[Constând] doar în mâncăruri și băuturi și diferite îmbăieri și rânduieli carnale, impuse până la timpul reformării.

Voie prin care suntem sfințiți prin oferirea trupului lui Isus Cristos o dată [pentru totdeauna].

De aceea și noi, fiind încercuiți cu un nor așa de mare de martori, să lăsăm deoparte fiecare greutate și păcatul care [ne] copleșește așa de ușor și să alergăm cu răbdare cursa care este pusă înaintea noastră,

Care a mers în cer și este la dreapta lui Dumnezeu; îngeri și autorități și puteri, fiindu-i supuse.

Și [sunt] cel ce trăiește deși a fost mort; și, iată, eu sunt viu pentru totdeauna și întotdeauna, Amin; și am cheile iadului și ale morții.