Nu aţi mâncat pâine, nici nu aţi băut vin sau băutură tare, ca să cunoaşteţi că eu [sunt] DOMNUL Dumnezeul vostru.
TSK
TSK · 2 Cronici 33:13
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Şi când tot poporul a văzut [aceasta, ]au căzut cu feţele la pământ; şi au spus: DOMNUL, el [este] singurul Dumnezeu; DOMNUL, el [este] singurul Dumnezeu.
Și au fost ajutați împotriva lor și hagariții au fost dați în mâna lor și toți cei care [au fost ]cu ei, căci au strigat către Dumnezeu în bătălie și el s-a lăsat înduplecat de ei, deoarece și-au pus încrederea în el.
Pentru că inima ta s-a înmuiat și te-ai umilit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele lui împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui și te-ai umilit înaintea mea și ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea mea, chiar eu însumi [te-]am auzit, spune DOMNUL.
Astfel că am postit şi l-am implorat pe Dumnezeul nostru pentru aceasta; şi el a fost înduplecat de noi.
Dacă te întorci la cel Atotputernic, vei fi zidit, vei pune departe nelegiuirea de la corturile tale.
Atunci el deschide urechile oamenilor și sigilează instruirea lor.
Dacă ei ascultă de [el] și [îl ]servesc, își vor petrece zilele în prosperitate și anii lor în plăceri.
Când tăceam, oasele mele îmbătrâneau prin răcnetul meu cât [era] ziua de lungă.
DOMNUL oștirilor [este] cu noi; Dumnezeul lui Iacob [este] locul nostru de scăpare. Selah.
Atunci în tulburarea lor au strigat către DOMNUL și el i-a salvat din strâmtorările lor.
Inima împăratului [este] în mâna DOMNULUI, [precum] râurile de ape: el o întoarce oriîncotro voiește.
Să îşi părăsească cel stricat calea şi omul nedrept gândurile lui, şi să se întoarcă la DOMNUL, iar el va avea milă de el; şi la Dumnezeul nostru, căci el îşi înmulţeşte iertarea.
Atunci mă veți chema și veți merge și mă veți ruga, iar eu vă voi da ascultare.
Te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi cu fiarele câmpului și te vor face să mănânci iarbă ca boii și te vor uda cu roua cerului și șapte timpuri vor trece peste tine, până când vei cunoaște că cel Preaînalt domnește în împărăția oamenilor și o dă oricui voiește.
Dar căutați întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui; și toate acestea vă vor fi adăugate.
Iar el i-a spus lui Isus: Doamne, amintește-ți de mine, când vii în împărăția ta.
Și aceasta este viață eternă: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis.