TSK

TSK · 2 Cronici 8:14

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage

Şi aceasta [este] binecuvântarea, cu care a binecuvântat Moise, omul lui Dumnezeu, pe copiii lui Israel înaintea morţii sale.

Şi, iată, a venit un om al lui Dumnezeu din Iuda prin cuvântul DOMNULUI la Betel; şi Ieroboam stătea în picioare lângă altar pentru a arde tămâie.

Și portarii [erau]: Șalum și Acub și Talmon și Ahiman și frații lor: Șalum [era ]mai marele,

Și David a vorbit mai marelui leviților să rânduiască pe frații lor [să fie ]cântăreți cu instrumente de muzică, psalterioane și harpe și chimvale, sunând [și] înălțându-[și] vocea cu bucurie.

Și cu ei [au fost] Heman și Iedutun cu trâmbițe și chimvale și cu instrumentele muzicale ale lui Dumnezeu, pentru aceia care trebuiau să sune. Și fiii lui Iedutun [erau ]portari.

Și David i-a împărțit în rânduri printre fiii lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari.

Și David i-a împărțit, pe Țadoc, dintre fiii lui Eleazar; și Ahimelec, dintre fiii lui Itamar, conform rânduielii lor, în serviciul lor.

Referitor la cetele portarilor, dintre coreiți [era ]Meșelemia, fiul lui Core, dintre fiii lui Asaf.

¶ Și s-a întâmplat, când preoții ieșiseră din [locul] preasfânt (căci toți preoții [care erau ]prezenți erau sfințiți și[ ]nu au așteptat [atunci ]la rând;

Și a pus portarii la porțile casei DOMNULUI, ca nimic [ce era ]necurat în orice lucru, să nu intre.

Și Ezechia a numit rândurile preoților și leviților după rândurile lor, fiecare om conform serviciului său, preoții și leviții pentru ofrande arse și ofrande de pace, să servească și să aducă mulțumiri și să laude în porțile taberelor DOMNULUI.

Și cântăreții, fiii lui Asaf, [erau ]la locul lor, conform poruncii lui David și Asaf și Heman și Iedutun, văzătorul împăratului; și portarii [așteptau ]la fiecare poartă; nu se depărtau din serviciul lor, fiindcă frații lor, leviții, pregăteau pentru ei.

Și mai marii leviților: Hașabia, Șerebia și Ieșua, fiul lui Cadmiel, cu frații lor stând față în față, ca să laude [și ]să aducă mulțumiri, conform cu porunca lui David omul lui Dumnezeu, gardă cu gardă, față în față.

Și frații săi: Șemaia și Azareel, Milalai, Ghilalai, Maai, Netaneel și Iuda, Hanani, cu instrumentele muzicale ale lui David, omul lui Dumnezeu, și scribul Ezra înaintea lor.

Luca 1:8 TSK

Dar s-a întâmplat, pe când el împlinea serviciul de preot înaintea lui Dumnezeu, la rândul grupului său,

Fiindcă David, după ce a servit propriei sale generații prin voia lui Dumnezeu, a adormit și a fost adăugat lângă părinții săi și a văzut putrezirea;