TSK

TSK · Isaia 60:2

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage

¶ Și Moise și Aaron au intrat în tabernacolul întâlnirii, și au ieșit și au binecuvântat poporul; și gloria DOMNULUI s-a arătat întregului popor.

Astfel încât preoţii nu au putut să stea să servească din cauza norului, pentru că gloria DOMNULUI a umplut casa DOMNULUI.

Şi vor privi spre pământ; şi, iată, tulburare şi întuneric, întunecime a chinului! Şi [vor fi ]alungaţi în întuneric.

De dragul Sionului nu voi tăcea şi de dragul Ierusalimului nu mă voi odihni, până când dreptatea acestuia va ieşi ca strălucirea şi salvarea acestuia ca o lampă [ce ]arde.

Atunci gloria DOMNULUI s-a ridicat de la heruvim [și a stat ]peste pragul casei; și casa s-a umplut cu acel nor și curtea a fost plină de strălucirea gloriei DOMNULUI.

Hagai 2:7 TSK

Și voi clătina toate națiunile și dorința tuturor națiunilor va veni, și voi umple casa aceasta cu glorie, spune DOMNUL oștirilor.

Lăsați-i; [ei] sunt călăuze oarbe ale orbilor. Și dacă orbul călăuzește pe orb, vor cădea amândoi în groapă.

Călăuze oarbe, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila.

Ioan 1:14 TSK

Și Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr (și noi am privit gloria lui, glorie ca a singurului-născut din Tatăl).

Ioan 8:55 TSK

Totuși nu l-ați cunoscut, dar eu îl cunosc; și dacă spun că nu îl cunosc, voi fi un mincinos ca voi; dar îl cunosc și țin cuvântul lui.

Căci cum treceam și priveam la lucrurile voastre de închinare, am găsit și un altar pe care era inscripționat: DUMNEZEULUI NECUNOSCUT. Acestuia așadar, căruia voi vă închinați ignorant, pe acesta vi-l predic eu.

Să le deschizi ochii [și] să [îi] întorci de la întuneric la lumină și [din] puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertare de păcate și moștenire printre cei sfințiți prin credința care este în mine.

Dar noi toți, cu fața descoperită, privind ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbați în același chip din glorie în glorie,[ chiar] prin Duhul Domnului.

¶ De aceea spun aceasta și aduc mărturie în Domnul, ca voi de acum înainte să nu umblați cum umblă celelalte neamuri, în deșertăciunea minții lor,

Evrei 1:2 TSK

În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul [său], pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a și făcut lumile;