Din zilele părinţilor noştri [am fost] într-o mare fărădelege până în această zi; şi din cauza nelegiuirilor noastre am fost noi, împăraţii noştri [şi] preoţii noştri, daţi în mâna împăraţilor ţărilor, sabiei, captivităţii, şi prăzii, şi ruşinii feţei, precum [este] în această zi.
TSK
TSK · Isaia 64:4
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Mai marelui muzician, lui Iedutun, un psalm al lui David. Cu adevărat sufletul meu așteaptă pe Dumnezeu, de la el [vine] salvarea mea.
Eu aștept pe DOMNUL, sufletul meu așteaptă și eu sper în cuvântul lui.
¶ Şi de aceea DOMNUL va aştepta, ca să aibă har fața de voi şi de aceea va fi înălţat, ca să aibă milă de voi, fiindcă DOMNUL [este ]un Dumnezeu al judecăţii; binecuvântaţi [sunt ]toţi cei care îl aşteaptă.
DOMNUL [este] bun cu cei care îl așteaptă, cu sufletul [care ]îl caută.
Doamne, a noastră [este] rușinea feței, a împăraților noștri, a prinților noștri și a părinților noștri, deoarece am încălcat [legea] împotriva ta.
Ei toţi sunt fierbinţi ca un cuptor şi au mistuit pe judecătorii lor; toţi împăraţii lor au căzut; niciunul dintre ei nu mă cheamă.
Atunci Împăratul va spune celor de la dreapta lui: Veniți binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția pregătită pentru voi de la întemeierea lumii;
Și dacă mă duc și vă pregătesc un loc, voi veni din nou și vă voi primi la mine însumi; ca unde sunt eu, să fiți și voi.
Și nu numai [ele], dar și noi înșine, care avem primele roade ale Duhului, chiar noi gemem în noi înșine așteptând adopția fiilor, [adică] răscumpărarea trupului nostru.
Dar așa cum este scris: Ochiul nu a văzut nici urechea nu a auzit, și nici la inima omului nu au urcat cele pregătite de Dumnezeu pentru cei ce îl iubesc.
Așa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste,
Și pentru a-l aștepta pe Fiul lui din cer, pe care l-a înviat dintre morți, pe Isus, care ne-a scăpat de la furia care va veni.
Dar acum, [ei] doresc [o patrie] mai bună, care este cerească; de aceea Dumnezeu nu se rușinează să fie numit Dumnezeul lor; fiindcă le-a pregătit o cetate.
Vedeți ce fel de dragoste ne-a dat Tatăl, ca să fim chemați fiii lui Dumnezeu; din această cauză lumea nu ne cunoaște, pentru că nu l-a cunoscut [nici] pe el.
Și am văzut un cer nou și un pământ nou; fiindcă cerul dintâi și pământul dintâi au trecut; și marea nu mai era.
Și mi-a arătat un râu pur al apei vieții, limpede precum cristalul, ieșind din tronul lui Dumnezeu și al Mielului.