Legea DOMNULUI [este] desăvârșită, convertind sufletul; mărturia DOMNULUI [este] sigură, înțelepțind pe cel simplu.
TSK
TSK · Iacob 1:25
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Binecuvântați[ sunt] cei ce țin mărturiile lui și[ ]îl caută cu întreaga inimă.
Și voi umbla în[ ]libertate, căci eu caut preceptele tale.
Cel simplu crede fiecare cuvânt, dar [omul] chibzuit se uită bine la umblarea lui.
Oricine vine la mine și aude cuvintele mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă;
Atunci Isus a spus iudeilor care au crezut în el: Dacă stăruiți în cuvântul meu, sunteți cu adevărat discipolii mei;
Dacă știți acestea, fericiți sunteți dacă le faceți.
¶ Și continuau stăruitor în doctrina apostolilor și în părtășie și în frângerea pâinii și în rugăciuni.
De aceea obținând ajutor de la Dumnezeu, continuu până în această zi, aducând mărturie deopotrivă [celor ]mici și mari, nespunând nimic altceva decât cele ce ziceau profeții și Moise că se vor întâmpla:
De aceea legea [este] sfântă, și porunca sfântă și dreaptă și bună.
Fiindcă nu ați primit duhul robiei din nou spre frică; ci ați primit Duhul adopției fiilor, prin care strigăm: Abba, Tată!
De aceea, frații mei preaiubiți, fiți neclintiți, de nemișcat, abundând totdeauna în lucrarea Domnului, știind că munca voastră în Domnul nu este în zadar.
Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință; pe voi înșivă încercați-vă. Sau nu știți că Isus Cristos este în voi, în afară numai dacă sunteți netrebnici?
Așadar, stați tari în libertatea cu care Cristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți din nou în jugul robiei.
Totuși ea va fi salvată prin nașterea de copii, dacă vor stărui în credință și dragoste creștină și sfințenie cu sobrietate.
Veghind, ca nu cumva cineva să fie lipsit de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva, răsărind vreo rădăcină de amărăciune, să [vă] tulbure și prin aceasta mulți să fie întinați;
Astfel să vorbiți și astfel să faceți, ca [unii] care vor fi judecați prin legea libertății,
De aceea să rămână în voi ce ați auzit de la început. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, voi de asemenea veți continua în Fiul și în Tatăl.
Binecuvântați [sunt] cei ce împlinesc poruncile lui, ca să aibă dreptul la pomul vieții și să intre pe porți în cetate.