Şi voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între sămânţa ta şi sămânţa ei; el îţi va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.
TSK
TSK · Filipeni 2:9
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Fiindcă l-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii și l-ai încoronat cu glorie și onoare.
Dar eu [sunt] sărac și întristat, salvarea ta, Dumnezeule, să mă așeze în înalt!
Eu, de asemenea, îl voi face întâiul [meu] născut [și] mai înalt decât împărații pământului.
Un psalm al lui David. DOMNUL a spus Domnului meu: Șezi la dreapta mea, până voi face pe dușmanii tăi sprijin al piciorului tău.
Nu se va sfârşi mărirea domniei şi păcii [lui, ]peste tronul lui David şi peste împărăţia sa, pentru a o rândui şi a o întemeia cu judecată şi cu dreptate de acum înainte pentru totdeauna. Zelul DOMNULUI oştirilor va face aceasta.
¶ Iată, servitorul meu se va purta cu chibzuinţă, va fi înălţat şi preamărit şi va fi foarte sus.
Și în zilele acestor împărați, Dumnezeul cerului va ridica o împărăție, care nu va fi niciodată distrusă; și împărăția nu va fi lăsată altui popor, [ci ]va sparge în bucăți și va mistui toate aceste împărății și va sta în picioare pentru totdeauna.
Toate lucrurile mi-au fost date de Tatăl meu; și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât Tatăl; [tot astfel] nimeni nu cunoaște pe Tatăl, decât Fiul și acela căruia Fiul vrea să [i-l] reveleze.
Toate mi-au fost date de Tatăl meu; și nimeni nu știe cine este Fiul, decât Tatăl; și cine este Tatăl, decât Fiul și [acela] căruia Fiul voiește să [îl ]reveleze.
Fiindcă Tatăl nu judecă pe nimeni, ci a încredințat toată judecata Fiului,
Isus a vorbit acestea și și-a ridicat ochii spre cer și a spus: Tată, a sosit timpul. Glorifică pe Fiul tău, ca și Fiul tău să te glorifice,
Pe acest Isus l-a înviat Dumnezeu, pentru care noi toți suntem martori.
Căci pentru aceasta Cristos deopotrivă a murit și a înviat, și a trăit din nou ca să fie Domn deopotrivă al morților și al viilor.
Pe care a lucrat-o în Cristos, când l-a înviat dintre morți și [l]-a așezat la dreapta sa, în [locurile] cerești,
Fiind făcut cu atât mai bun decât îngerii, cu cât a obținut prin moștenire un nume nespus mai bun decât ei.
Privind cu atenție la Isus, autorul și desăvârșitorul credinței [noastre] care, pentru bucuria pusă înaintea lui, a îndurat crucea, disprețuind rușinea și este așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.
Fiindcă a primit de la Dumnezeu Tatăl onoare și glorie când a venit la el o astfel de voce din maiestuoasa glorie: Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc toată plăcerea.
Celui ce învinge îi voi da să șadă cu mine pe tronul meu, așa cum și eu am învins și șed cu Tatăl meu pe tronul lui.
¶ Și al șaptelea înger a trâmbițat; și au fost în cer voci tari, spunând: Împărățiile acestei lumi au devenit ale Domnului nostru și ale Cristosului său; și el va domni pentru totdeauna și întotdeauna.