ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia; pînăce ţara şi -a ţinut Sabatele ei şi s'a odihnit tot timpul cît a fost pustiită, pînă la împlinirea celor şaptezeci de ani.
TSK
TSK · Ieremia 25:11
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Tot aşa, după şaptezeci de ani, Domnul va cerceta Tirul, şi se va întoarce iarăş la cîştigul lui; va avea legături cu toate împărăţiile lumii de pe faţa pămîntului;
,,Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Toată ţara va fi pustiită; dar nu o voi nimici de tot.
Dar cînd se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara Haldeilor, şi o voi preface în nişte dărîmături vecinice.
Toate neamurile vor fi supuse lui, fiului său, şi fiului fiului său, pînă va veni şi vremea ţării lui, şi o vor supune neamuri puternice şi împăraţi mari.
Îmi voi întinde mîna împotriva lor, şi voi face ţara deşartă şi pustie, dela pustie pînă la Dibla, pretutindeni unde locuiesc. Şi vor şti că Eu sînt Domnul.``
Nici picior de om nu va trece prin ea, nici picior de vită nu va trece prin ea, şi va rămînea patru zeci de ani fără să fie locuită.
Atunci Îngerul Domnului a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Doamne al oştirilor, pînă cînd nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe cari Te-ai mîniat în aceşti şapte zeci de ani?``