Ce este Cel Atot puternic, ca să -I slujim? Ce vom cîştiga dacă -I vom înălţa rugăciuni?
TSK
TSK · Psalmi 14:4
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Cînd înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănînce carnea, tocmai ei-prigonitorii şi vrăjmaşii mei-se clatină şi cad.
Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep'nimic, ci umblă în întunerec; de aceea se clatină toate temeliile pămîntului.
Este un neam de oameni, ai căror dinţi sînt nişte săbii, şi ale căror măsele sînt nişte cuţite, ca să mănînce pe cel nenorocit de pe pămînt, şi pe cei lipsiţi dintre oameni. -
Cînd i se usucă ramurile, sînt rupte; vin femeile, să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere; de aceea Cel ce l -a făcut n'a avut milă de el, şi Cel ce l -a întocmit nu l -a iertat.
Niciunul nu intră în sine însuş, şi n'are nici minte, nici pricepere să-şi zică: ,,Am ars o parte din el în foc, am copt pîne pe cărbuni, am fript carne şi am mîncat -o: şi să fac din cealaltă parte o scîrbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?``
Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sînt ca o haină mînjită. Toţi sîntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vîntul.
Varsă-Ţi urgia peste neamurile cari nu Te cunosc, şi peste popoarele cari nu cheamă Numele Tău! Căci mănîncă pe Iacov, îl înghit, îl topesc, şi -i pustiesc locuinţa.``
Ascultaţi lucrul acesta, voi cari mîncaţi pe cel lipsit, şi prăpădiţi pe cei nenorociţi din ţară!
După ce au mîncat carnea poporului Meu, după ce -i jupoaie pielea, şi -i sfărîmă oasele; îl fac bucăţi; ca ceeace se fierbe într'o oală, ca şi carnea dintr'un cazan,
Fiindcă n'au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i -a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
Dar dacă vă muşcaţi şi vă mîncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.