Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cîntăreţi cari, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergînd înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: ,,Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!``
TSK
TSK · Psalmi 18:4
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
O mulţime de tauri sînt împrejurul meu, nişte tauri din Basan mă înconjoară.
Mă înfăşuraseră legăturile morţii, şi m'apucaseră sudorile mormîntului; eram pradă necazului şi durerii.
Ei sînt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile; se zvîrcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sînt roşi ca focul.
şi a zis: ,,În strîmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi m'a ascultat; din mijlocul locuinţei morţilor am strigat, şi mi-ai auzit glasul.
Pe cînd vorbea El încă, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii şi cu ciomege, trimeşi de preoţii cei mai de seamă şi de bătrînii norodului.``
Cînd a văzut Pilat că n'ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi -a spălat mînile înaintea norodului, şi a zis: ,,Eu sînt nevinovat de sîngele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!``
A luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi a început să Se spăimînte şi să Se mîhnească foarte tare.
Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim; pentruca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii.