Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,
TSK
TSK · Psalmi 95:6
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Căci Solomon făcuse o treaptă de aramă, şi o pusese în mijlocul curţii. Ea era lungă de cinci coţi, lată de cinci coţi, şi înaltă de trei coţi; a şezut pe ea, s'a aşezat în genunchi în faţa întregei adunări a lui Israel, şi a întins mînile spre cer.
Şi cînd au isprăvit de adus ardere de tot, împăratul şi toţi ceice erau cu el au îngenunchiat şi s'au închinat.
Apoi, în clipa jertfei de seară, m'am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfîşiate, am căzut în genunchi, am întins mînile spre Domnul, Dumnezeul meu, şi am zis:
Locuitorii pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea lui, şi vrăjmaşii vor linge ţărîna.
Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne -a făcut, ai Lui sîntem: noi sîntem poporul Lui şi turma păşunei Lui.
Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m'ai ţesut în pîntecele mamei mele:
Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: ,,Nu găsesc nici o plăcere în ei``;
Aşa vorbeşte Domnul, care te -a făcut şi întocmit, şi care dela naşterea ta este sprijinul tău: ,,Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu, pe care l-am ales.
Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi sîntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: sîntem cu toţii lucrarea mînilor Tale.
,,Veniţi, să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne -a sfîşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne -a lovit, dar tot El ne va lega rănile.
Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămînzit.
Apoi a mers puţin mai înainte, S'a aruncat la pămînt, şi Se ruga ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela.
Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n'a fost făcut fără El.
Cînd era să intre Petru, Corneliu, care -i ieşise înainte, s'a aruncat la picioarele lui, şi i s'a închinat.
Dar cînd s'au împlinit zilele, am plecat, şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, pînă afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal, şi ne-am rugat.
...Iată dece, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,
Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine.
Şi Duhul şi Mireasa zic: ,,Vino!`` Şi cine aude, să zică: ,,Vino!`` Şi celuice îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!