TSK

TSK · Faptele Apostolilor 28:22

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Back to passage

Ai văzut multe, dar n'ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n'ai auzit:

Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s'au sculat plini de pizmă,

I-au dat pe mîna dregătorilor, şi au zis: ,,Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sînt nişte Iudei,

Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toţi Iudeii de pe tot pămîntul, este mai marele partidei Nazarinenilor,

Dacă vor să mărturisească, ei ştiu dela început că am trăit, ca Fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiunii noastre.

Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentruca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.

Dacă sînteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.