TSK

TSK · Isaia 30:21

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Back to passage
Iosua 1:7 TSK

Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrînd cu credincioşie după toată legea pe care ţi -a dat -o robul Meu Moise; nu te abate dela ea nici la dreapta nici la stînga, ca să isbuteşti în tot ce vei face.

Departe iarăş de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetînd să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea... cea bună şi cea dreaptă.

Domnul este bun şi drept: de aceea arată El păcătoşilor calea.

Fă-mă să aud disdedimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.

nu te abate nici la dreapta nici la stînga, şi fereşte-te de rău.

Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfîntă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; ceice vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.

Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfîntul lui Israel: ,Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos, şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!

Aşa vorbeşte Domnul: ,,Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi cari sînt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!`` Dar ei răspund: ,,Nu vrem să umblăm pe ele!``

Cît despre voi, ungerea, pe care aţi primit -o dela El, rămîne în voi, şi n'aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămîneţi în El, după cum v'a învăţat ea.