Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pămînt, tu, biruitorul neamurilor!
TSK
TSK · Apocalipsa 9:1
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Isus le -a zis: ,,Am văzut pe Satana căzînd ca un fulger din cer.``
Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării,
Cel viu. Am fost mort, şi iată că sînt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
Şi am văzut pe cei şapte îngeri, cari stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s'au dat şapte trîmbiţe.
Al treilea înger a sunat din trîmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din rîuri şi peste izvoarele apelor.
şi a deschis fîntîna Adîncului. Din fîntînă s'a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s'au întunecat de fumul fîntînii.
A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curînd.
Apoi am văzut pogorîndu-se din cer un înger, care ţinea în mînă cheia Adîncului şi un lanţ mare.