Și șapte preoți să poarte înaintea chivotului șapte trâmbițe din coarne de berbec; și în ziua a șaptea să înconjurați cetatea de șapte ori și preoții să sufle din trâmbițe.
TSK
TSK · 2 Cronici 7:6
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Și David și întregul Israel au jucat înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea [lor, ]cu cântare și cu harpe și cu psalterioane și cu tamburine și cu chimvale și cu trâmbițe.
Astfel cântăreții: Heman, Asaf și Etan, [au fost rânduiți ]să sune din chimvale de aramă;
Și a rânduit leviți să servească înaintea chivotului DOMNULUI și să mărturisească și să mulțumească și să laude pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel,
Și pe preotul Țadoc și frații săi, preoții, înaintea tabernacolului DOMNULUI pe înălțimea care [era ]la Gabaon,
Mai mult, David și căpeteniile oștirii au pus deoparte pentru serviciu pe fiii lui Asaf și ai lui Heman și ai lui Iedutun, care să profețească cu harpe, cu psalterioane și cu chimvale; și numărul lucrătorilor conform serviciului lor era,
Da, s-a întâmplat că, în timp ce trâmbițașii și cântăreții [erau ]ca unul, făcând să se audă un [singur] sunet de laudă și mulțumire DOMNULUI, și când [și]-au înălțat vocea cu trâmbițe și chimvale și instrumente de muzică și au lăudat pe DOMNUL, [spunând]: Fiindcă [este] bun, că a lui milă [dăinuiește ]pentru totdeauna: [atunci ]casa, casa DOMNULUI, s-a umplut cu un nor;
De asemenea Iehoiada a rânduit serviciile casei DOMNULUI în mâna preoților, leviții, pe care David i-a împărțit în casa DOMNULUI, să aducă ofrande arse DOMNULUI, precum [este ]scris în legea lui Moise, cu bucurie și cu cântare, [după rânduiala ]lui David.
Și Ezechia a poruncit să fie adusă ofrandă arsă pe altar. Și când ofranda arsă a început, cântarea DOMNULUI a început [de asemenea ]cu trâmbițe și cu instrumentele [rânduite ]de David, împăratul lui Israel.
Tot așa cântăreții și instrumentiștii [vor fi acolo], toate izvoarele mele [sunt] în tine.
CARTEA A CINCEA Aduceți mulțumiri DOMNULUI, pentru că [este] bun, că a lui milă [dăinuiește] pentru totdeauna.
DOMNUL va desăvârși [ceea ce] este pentru mine; mila ta, DOAMNE, [dăinuiește] pentru totdeauna; nu părăsi lucrările propriilor tale mâini.
Care cântați la sunetul violei [și ]inventați instrumente de muzică pentru voi, precum David;