Ei se vor sătura din plin din grăsimea casei tale; și le dai să bea din râul desfătărilor tale.
TSK
TSK · 2 Petru 1:11
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Nu se va sfârşi mărirea domniei şi păcii [lui, ]peste tronul lui David şi peste împărăţia sa, pentru a o rândui şi a o întemeia cu judecată şi cu dreptate de acum înainte pentru totdeauna. Zelul DOMNULUI oştirilor va face aceasta.
Și i s-a dat domnie și glorie și o împărăție, ca toate popoarele, națiunile și limbile să îl servească; domnia lui [este ]o domnie veșnică, ce nu va trece și împărăția sa [una ]care nu va fi distrusă.
Atunci Împăratul va spune celor de la dreapta lui: Veniți binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția pregătită pentru voi de la întemeierea lumii;
Căci știm că dacă ar fi descompusă casa noastră pământească a tabernacolului, avem o clădire din Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, eternă în ceruri.
¶ De acum înainte îmi este păstrată o coroană a dreptății, pe care Domnul, judecătorul cel drept, mi-[o] va da în ziua aceea și nu doar mie, ci și tuturor celor ce iubesc arătarea lui.
¶ Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Cristos, celor ce au obținut împreună cu noi o credință la fel de prețioasă prin dreptatea Dumnezeului și Salvatorului nostru Isus Cristos,
Și ne-ai făcut Dumnezeului nostru, împărați și preoți; și vom domni pe pământ.