Dumnezeule, tu m-ai învățat din tinerețea mea și până acum am vestit lucrările tale minunate.
TSK
TSK · Faptele Apostolilor 21:16
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Capul cărunt [este] o coroană a gloriei,[ dacă] este găsit pe calea dreptății.
Și a doua zi au intrat în Cezareea. Și Corneliu îi aștepta și a chemat la un loc rudele lui și prietenii apropiați.
¶ Atunci cei împrăștiați din cauza persecuției iscate în cazul lui Ștefan, au ajuns până în Fenicia și Cipru și Antiohia, nepredicând cuvântul nimănui decât numai iudeilor.
Și după ce am zărit Ciprul și l-am lăsat în stânga, am navigat spre Siria și am ancorat la Tir; fiindcă acolo corabia trebuia să descarce încărcătura.
Salutați pe Andronic și pe Iunia, rudele mele și părtașii mei de închisoare, care sunt cu vază printre apostoli, care de asemenea au fost în Cristos înaintea mea.
Vă scriu, taților, pentru că ați cunoscut pe cel [care este] de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău. Vă scriu, copilașilor, pentru că l-ați cunoscut pe Tatăl.