Şi Iosif i-a răspuns lui Faraon, spunând: [Aceasta] nu [este] în mine; Dumnezeu va da lui Faraon un răspuns al păcii.
TSK
TSK · Daniel 2:30
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
De dragul lui Iacob, servitorul meu, şi Israel, alesul meu, te-am chemat chiar pe numele tău, ţi-am dat [încă ]un[ ]nume, deşi nu m-ai cunoscut.
Atunci Daniel a mers la casa lui și a făcut lucrul [acesta ]cunoscut lui Hanania, Mișael și Azaria, tovarășii lui,
Căci, iată, cel care formează munții și creează vântul și vestește omului care [este] gândul lui, care face dimineață întuneric și calcă pe înălțimile pământului, DOMNUL, Dumnezeul oștirilor, [acesta] [este] numele lui.
Și dacă Domnul nu ar fi scurtat [acele] zile, nicio carne nu ar fi salvată; dar din cauza celor aleși, pe care i-a ales, a scurtat zilele.
Și știm că toate lucrează împreună pentru binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, celor chemați conform scopului [său].
Și la urma tuturor, ca unul născut la timp nepotrivit, a fost văzut și de mine.