Şi Iosif a găsit har înaintea ochilor lui şi l-a servit; iar el l-a făcut supraveghetor peste casa lui şi tot ce avea a pus în mâna lui.
TSK
TSK · Estera 2:9
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Şi iartă pe poporul tău care a păcătuit împotriva ta şi toate fărădelegile lor, prin care au încălcat [legea] împotriva ta, şi dă-le mângâiere înaintea celor care i-au dus captivi, ca să îi mângâie;
Și o scrisoare către Asaf păzitorul pădurii împăratului, ca să îmi dea lemnăria să fac bârne pentru porțile palatului care [aparținea] de casă, și pentru zidul cetății și pentru casa în care voi intra. Și împăratul mi-a dat, conform cu mâna cea bună a Dumnezeului meu peste mine.
Şi când venea rândul fiecărei tinere să intre la împăratul Ahaşveroş, după ce a stat douăsprezece luni, conform obiceiului femeilor, (fiindcă astfel se împlineau zilele purificării lor, [adică], şase luni cu untdelemn de smirnă, şi şase luni cu arome dulci şi cu [alte] lucruri pentru purificarea femeilor).
Când căile unui om îi plac DOMNULUI, el face chiar pe dușmanii lui să fie în pace cu el.
Și l-a eliberat din toate nenorocirile lui și i-a dat favoare și înțelepciune înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului; și l-a făcut guvernator peste Egipt și [peste] toată casa lui.