TSK

TSK · Exod 23:7

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage
Exod 23:1 TSK

Să nu ridici vorbire falsă; nu da mâna ta cu cel stricat pentru a fi martor nedrept.

¶ Să nu furați, nici să nu vă purtați cu falsitate, nici să nu vă mințiți unul pe celălalt.

Blestemat [fie] cel ce ia răsplată pentru a ucide o persoană nevinovată. Şi tot poporul să spună: Amin.

Ei se adună împreună împotriva sufletului celui drept și condamnă sângele nevinovat.

[Deși sunt] mână în mână, cei stricați nu vor fi nepedepsiți; dar sămânța celor drepți va fi eliberată.

¶ Vai celor ce numesc răul bine şi binele rău, care pun întuneric pentru lumină şi lumină pentru întuneric, care pun amar pentru dulce şi dulce pentru amar!

Naum 1:3 TSK

DOMNUL [este] încet la mânie și măreţ în putere și nu va achita deloc pe [cel stricat]; DOMNUL își are calea în vârtej de vânt și în furtună, și norii [sunt] praful picioarelor lui.

¶ Fiindcă furia lui Dumnezeu este revelată din cer împotriva a toată neevlavia și nedreptatea oamenilor care țin adevărul în nedreptate.

De aceea punând deoparte minciuna, vorbiți adevărul fiecare cu aproapele lui, pentru că suntem membre unii altora.