TSK

TSK · Geneza 20:2

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage

Spune, te rog, [că eşti] sora mea, ca să îmi fie bine din cauza ta şi sufletul meu să trăiască din cauza ta.

Şi totuşi într-adevăr [ea este] sora mea; ea [este] fiica tatălui meu, dar nu [este] fiica mamei mele; şi ea a devenit soţia mea.

Şi oamenii locului [l-]au întrebat despre soţia lui; iar el a spus: Ea [este] sora mea; căci se temea să spună: [Este] soţia mea; ca nu cumva, [spunea el], oamenii locului să mă ucidă pentru Rebeca, pentru că ea [era] plăcută la vedere.

Și Iehu, fiul lui Hanani, văzătorul, a ieșit să îl întâmpine și a spus împăratului Iosafat: [Este drept] să ajuți pe cei neevlavioși și să îi iubești pe cei care urăsc pe DOMNUL? De aceea [este ]furie peste tine dinaintea DOMNULUI.

Totuși în [privința ]ambasadorilor prinților Babilonului, care au trimis la el să întrebe despre minunea care a fost [făcută ]în țară, Dumnezeu l-a părăsit, să îl încerce, ca să cunoască tot [ceea ce era ]în inima lui.

Fiindcă un [om] drept cade de șapte ori și se ridică din nou, dar cel stricat va cădea în ticăloșie.

¶ Dar când Petru a venit la Antiohia, m-am împotrivit lui pe față, fiindcă era de învinuit.

Nu vă mințiți unii pe alții, văzând că v-ați despuiat de omul cel vechi cu faptele lui,