Totuși, eu mi-am înălțat pe împăratul peste muntele meu sfânt al Sionului.
TSK
TSK · Isaia 55:4
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul lui şi îi va fi pus numele Minunat, Sfătuitor, Dumnezeul puternic, Tatăl veşnic, Prinţul Păcii.
Am vestit şi am salvat şi am arătat, când [nu era dumnezeu] străin printre voi, de aceea voi [sunteţi ]martorii mei, spune DOMNUL, că eu [sunt ]Dumnezeu.
Ci ei vor servi DOMNULUI Dumnezeului lor și lui David împăratul lor, pe care li-l voi ridica.
Să știi de aceea și să înțelegi, [că ]de la ieșirea poruncii de a restaura și de a construi Ierusalimul până la Mesia Prințul [vor fi ]șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni; strada va fi construită din nou și zidul, chiar în timpuri de necaz.
Dar tu, Betleeme Efrata, [deși] ești mică între miile lui Iuda, [totuși ]din tine îmi va ieși cel [care] va fi conducător peste Israel, a cărui ieșiri [au fost] din vechime, din veșnicie.
Și Isus a venit și le-a vorbit, spunând: Toată puterea îmi este dată în cer și pe pământ.
Portarul îi deschide și oile aud vocea lui; iar el își cheamă oile pe nume și le conduce afară.
Dacă îmi servește cineva, să mă urmeze; și unde sunt eu, acolo va fi și servitorul meu; dacă îmi servește cineva, Tatăl [meu] îl va onora.
Atunci Pilat i-a spus: Așadar, ești tu împărat? Isus a răspuns: Tu spui că eu sunt împărat. Eu, pentru aceasta m-am născut și din această cauză am venit în lume, să aduc mărturie adevărului. Toți care sunt din adevăr ascultă vocea mea.
În flacăra focului, răzbunându-se pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus Cristos;
¶ Fiindcă i se cuvenea lui, pentru care [sunt] toate și prin care [sunt ]toate, în aducerea multor fii la glorie, să desăvârșească pe căpetenia salvării lor prin suferințe.
¶ Și de la Isus Cristos, martorul credincios [și] întâiul născut dintre morți și prințul împăraților pământului. A lui, care ne-a iubit și ne-a spălat de păcatele noastre în propriul lui sânge,