TSK · Iacob 2:26

Dacă își pune inima asupra omului, [dacă] adună la el duhul său și suflarea sa,

Suflarea lui iese, el se întoarce în pământul lui; chiar în ziua aceea gândurile lui pier.

Părăsiţi omul a cărui suflare [este] în nările lui, căci în ce este el socotit [de încredere]?

Și l-au împroșcat cu pietre pe Ștefan, [care] chema pe [Dumnezeu] și spunea: Doamne Isuse, primește duhul meu.

Așa și credința, dacă nu are fapte, este moartă, fiind singură.