TSK

TSK · Ioel 3:18

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage
Exod 3:8 TSK

Și am coborât să îi eliberez din mâna egiptenilor și să îi scot din acea țară într-o țară bună și largă, într-o țară în care curge lapte și miere; în locul canaaniților și al hitiților și al amoriților și al periziților și al hiviților și al iebusiților.

Iov 29:6 TSK

Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;

Şi vor fi peste fiecare munte înalt şi peste fiecare deal înalt, râuri [şi] pâraie de ape, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea.

[Când] săracii şi nevoiaşii caută apă şi nu[ este şi ]limba lor se sfârşeşte de sete, eu, DOMNUL, îi voi asculta; eu, Dumnezeul lui Israel, nu îi voi părăsi.

După aceasta m-a dus din nou la ușa casei și, iată, ape ieșeau de sub pragul casei spre est, pentru că fața casei [dădea spre] est și apele curgeau de sub partea dreaptă a casei, în [partea ]de sud a altarului.

Mica 6:5 TSK

Poporul meu, amintește-ți acum ce sfat [a cerut] Balac, împăratul Moabului, și ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, de la Sitim până la Ghilgal; ca voi să cunoașteți dreptatea DOMNULUI.

Și mi-a arătat un râu pur al apei vieții, limpede precum cristalul, ieșind din tronul lui Dumnezeu și al Mielului.