TSK

TSK · Ioan 11:48

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage

O naţiune aspră la înfăţişare, care nu se uită la faţa bătrânilor, nici nu arată favoare tânărului,

¶ Trezeşte-te, sabie, împotriva păstorului meu şi împotriva omului [care] [este] tovarăşul meu, spune DOMNUL oştirilor; loveşte păstorul, şi oile vor fi împrăştiate; şi eu îmi voi întoarce mâna asupra micuţilor.

Așadar când vine domnul viei, ce va face el acelor viticultori?

Ca să vină asupra voastră tot sângele drept vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-ați ucis între templu și altar.

Luca 8:12 TSK

Iar cele de lângă drum, sunt cei ce aud; apoi vine diavolul și ia cuvântul din inimile lor, ca nu cumva să creadă și să fie salvați.

¶ Și când s-a apropiat, a privit cetatea și a plâns din cauza ei,

Dar Isus, întorcându-se spre ele, a spus: Fiice ale Ierusalimului, nu plângeți pentru mine, ci plângeți pentru voi înșivă și pentru copiii voștri.

Spunând: Nu v-am poruncit noi cu tărie să nu îi învățați în numele acesta? Și iată, ați umplut Ierusalimul cu doctrina voastră și vreți să aduceți sângele acestui om peste noi.

Care, deopotrivă, au ucis pe Domnul Isus și pe propriii lor profeți și ne-au persecutat; și nu plac lui Dumnezeu și sunt împotriva tuturor oamenilor,