Și aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: În numele meu vor scoate draci; vor vorbi limbi noi;
TSK
TSK · Ioan 17:22
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Și Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr (și noi am privit gloria lui, glorie ca a singurului-născut din Tatăl).
În ziua aceea, veți ști că eu [sunt] în Tatăl meu și voi în mine și eu în voi.
Tată, voiesc ca și aceia pe care mi i-ai dat să fie cu mine acolo unde sunt eu, ca să vadă gloria mea pe care mi-ai dat-o, pentru că m-ai iubit înainte de întemeierea lumii.
¶ Și au plecat atunci din fața consiliului, bucurându-se că au fost socotiți demni să îndure rușine pentru numele lui.
Dar noi toți, cu fața descoperită, privind ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbați în același chip din glorie în glorie,[ chiar] prin Duhul Domnului.
Atunci noi, conlucrători [cu el,] [vă] implorăm de asemenea ca voi să nu primiți harul lui Dumnezeu în zadar.
Fiindcă vouă vă este dat, pe partea lui Cristos, nu numai a crede în el, dar și a suferi pentru el.
O dovadă vizibilă a dreptei judecăți a lui Dumnezeu, că sunteți socotiți demni de împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți,
Și cel ce ține poruncile lui rămâne în el, și el în el. Și prin aceasta știm că el rămâne în noi, prin Duhul pe care [el] ni l-a dat.