Şi DOMNUL Dumnezeu l-a format pe om [din] ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflarea vieţii şi omul a devenit un suflet viu.
TSK
TSK · Ioan 20:22
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Prin cuvântul DOMNULUI au fost cerurile făcute; și toată oștirea lor prin suflarea gurii sale.
(Dar spunea aceasta despre Duhul, pe care cei ce cred în el urmau să îl primească, pentru că Duhul Sfânt încă nu fusese [dat], pentru că Isus nu fusese încă glorificat.)
Dar când vine Mângâietorul, pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, [adică] Duhul adevărului care iese de la Tatăl, acela va aduce mărturie despre mine.
Și toți au fost umpluți cu Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, cum le dădea Duhul să vorbească clar.
Atunci Petru, umplut cu Duhul Sfânt, le-a spus: Voi conducători ai poporului și bătrâni ai Israelului,
Poate cineva să oprească apa, ca aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi, să nu fie botezați?
Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: Ați primit Duhul prin faptele legii sau prin auzirea credinței?