Zilele mele au trecut, scopurile mele sunt frânte, [la fel ]gândurile inimii mele.
TSK
TSK · Plângeri 3:54
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Întristările morții m-au încercuit și potopurile de oameni neevlavioși m-au înspăimântat.
Mai marelui muzician, pe trâmbiță, un psalm al lui David. Salvează-mă, Dumnezeule, căci apele [mi]-au intrat până la suflet.
Atunci apele ne-ar fi copleșit, pârâul ar fi trecut peste sufletul nostru;
A fost luat de la închisoare şi de la judecată, şi cine va vesti generaţia lui? Fiindcă a fost stârpit din ţara celor vii, pentru fărădelegea[ ]poporului meu a fost el lovit.
Atunci el mi-a spus: Fiu al omului, aceste oase sunt toată casa lui Israel; iată, ei spun: Oasele noastre sunt uscate și speranța noastră este pierdută; suntem stârpiți pentru mădularele noastre.
Atunci am spus: Sunt aruncat dinaintea ochilor tăi; totuşi din nou voi privi spre templul tău sfânt.
Fiindcă oricine cere, primește; și cel ce caută, găsește; și celui ce bate, i se va deschide.