Fiindcă am dorit milă şi nu sacrificiu; şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât ofrande arse.
TSK
TSK · Luca 10:37
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Chiar așa cum Fiul omului nu a venit ca să fie servit ci ca să servească, și ca să își dea viața răscumpărare pentru mulți.
Și, dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce mulțumire aveți voi? Fiindcă și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc.
Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, că deși era bogat, totuși pentru voi s-a făcut sărac, ca voi, prin sărăcia lui, să fiți bogați.
Și umblați în dragoste, precum și Cristos ne-a iubit și s-a dat pe sine însuși ofrandă pentru noi și sacrificiu lui Dumnezeu pentru aromă bine mirositoare.
Fiindcă la aceasta ați fost chemați, pentru că și Cristos a suferit pentru noi, lăsându-ne un exemplu, ca să urmați pașii lui.
Și aceasta este porunca lui: Să credem în numele Fiului său Isus Cristos și să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a dat poruncă.
¶ Și de la Isus Cristos, martorul credincios [și] întâiul născut dintre morți și prințul împăraților pământului. A lui, care ne-a iubit și ne-a spălat de păcatele noastre în propriul lui sânge,