TSK

TSK · Luca 19:9

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage
Luca 2:30 TSK

Pentru că ochii mei au văzut salvarea ta,

Și nu trebuia această femeie, fiind o fiică a lui Avraam, pe care Satan a legat-o, iată, de optsprezece ani, să fie dezlegată de această legătură în ziua sabatului?

Ioan 4:38 TSK

Eu v-am trimis să secerați unde nu ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor.

Și a primit semnul circumciziei, un sigiliu al dreptății credinței pe care[ o avea ]fiind în necircumcizie; ca el să fie tatăl tuturor celor ce cred, cu toate că nu sunt în circumcizie; ca să li se atribuie și lor dreptatea;

¶ Nu știți că aceia [ce sunt] nedrepți nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: nici curvarii, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei efeminați, nici cei ce se abuzează cu oameni,

Ca binecuvântarea lui Avraam să vină peste neamuri prin Isus Cristos, ca să primim promisiunea Duhului prin credință.

[Voi], care odinioară nu [erați] popor, dar [sunteți] acum poporul lui Dumnezeu, care nu ați obținut milă, dar acum ați obținut milă.