TSK

TSK · Luca 22:19

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage

Nu [le] vom ascunde de copiii lor, arătând generației care vine laudele DOMNULUI și puterea lui și lucrările lui minunate pe care le-a făcut.

Trage-mă după tine! Vom alerga; împăratul m-a adus în camerele lui, ne vom veseli şi ne vom bucura în tine, ne vom aminti iubirea ta mai mult decât vinul; cei integri te iubesc.

Atunci el mi-a spus: Fiu al omului, aceste oase sunt toată casa lui Israel; iată, ei spun: Oasele noastre sunt uscate și speranța noastră este pierdută; suntem stârpiți pentru mădularele noastre.

Acesta [ești ]tu, împărate, care ai crescut și ai devenit tare, căci măreția ta a crescut și ajunge până la cer și domnia ta până la marginea pământului.

Și a poruncit mulțimilor să șadă pe iarbă și a luat cele cinci pâini și cei doi pești și privind în sus spre cer a binecuvântat; și frângând a dat pâinile discipolilor, iar discipolii mulțimilor.

¶ Și pe când mâncau ei, Isus a luat pâine și a binecuvântat și a frânt[-o] și le-a dat și a spus: Luați, mâncați; acesta este trupul meu.

Tot astfel și paharul, după cină, spunând: Acest pahar [este] noul testament în sângele meu, care se varsă pentru voi.

Ioan 6:23 TSK

(Dar din Tiberiada au venit alte corăbii aproape de locul unde mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulțumise).

Și toți au băut aceeași băutură spirituală, fiindcă au băut din acea Stâncă spirituală ce îi urma; și acea Stâncă era Cristos.

Fiindcă am primit de la Domnul ce v-am și dat: Că Domnul Isus, în noaptea în care a fost trădat, a luat pâine;

Fiindcă această Agar este muntele Sinai în Arabia și corespunde Ierusalimului de acum și este în robie cu copiii săi.

Aduceți mulțumiri în fiecare lucru, fiindcă aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi.

El însuși care a purtat păcatele noastre în trupul său pe lemn, ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui lovituri ați fost vindecați.