Și a adus darul poporului și a luat țapul, care [era] ofranda pentru păcat pentru popor și l-a înjunghiat și l-a oferit pentru păcat, precum pe cel dintâi.
TSK
TSK · Numeri 28:1
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Și să ofere, continuu înaintea DOMNULUI, toate sacrificiile arse DOMNULUI în sabate, în lunile noi și la sărbătorile rânduite, prin număr, conform ordinului poruncit lor;
După măsură hotărâtă, zi de zi, sacrificând conform poruncilor lui Moise, în sabate și la lunile noi și la sărbătorile solemne, de trei ori pe an, în sărbătoarea azimei și sărbătoarea săptămânilor și în sărbătoarea corturilor.
[A rânduit ]de asemenea porția împăratului din averea lui pentru ofrande arse, [adică], pentru ofrandele de dimineață și de seară și ofrandele pentru sabate și pentru lunile noi și pentru sărbătorile rânduite, [precum este ]scris în legea DOMNULUI.
Pentru pâinile punerii înainte și pentru darul de mâncare neîncetat și pentru ofranda arsă neîncetat a sabatelor, a lunilor noi, pentru sărbătorile rânduite și pentru [lucrurile] sfinte și pentru ofrandele pentru păcat pentru a face ispășire pentru Israel și [pentru] toată lucrarea casei Dumnezeului nostru.
Și în neînțelegeri ei să stea în picioare la judecată; [și ]să judece conform cu judecățile mele; și să păzească legile mele și statutele mele în toate adunările mele; și să sfințească sabatele mele.
Și la sărbători și la solemnități darul de mâncare să fie o efă pentru un taur și o efă pentru un berbec; și pentru miei cât este în stare să dea; și un hin de untdelemn pentru o efă.
De aceea nu lăsați pe nimeni să vă judece datorită mâncării, sau datorită băuturii, sau în respectarea unei sărbători, sau a lunii noi, sau a sabatelor,