TSK

TSK · Numeri 34:6

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage

Şi tot Neftali şi ţara lui Efraim şi Manase şi toată ţara lui Iuda, până la marea cea mai îndepărtată,

Iosua 9:1 TSK

Și s-a întâmplat, când au auzit toți împărații de dincoace de Iordan, din dealuri și de la văi și de pe toate țărmurile Mării celei Mari, în dreptul Libanului, că hetiții și amoriții și canaaniții și fereziții și heviții și iebusiții,

Și granița de vest [era] Marea cea Mare și țărmul [ei]. Acesta [este] ținutul copiilor lui Iuda, de jur-împrejur după familiile lor.

Iată, v-am împărțit prin sorț aceste națiuni rămase, ca să fie moștenire pentru triburile voastre, de la Iordan, împreună cu toate națiunile pe care le-am stârpit și până la Marea cea Mare, spre vest.

Și acesta [va fi] granița țării spre latura de nord, de la marea cea mare, calea Hetlonului, precum se merge la Țedad;