TSK

TSK · Romani 3:9

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage

Ei, care spun: Stai singur, nu te apropia de mine, căci sunt mai sfânt decât tine. Aceştia [sunt ]un fum în nările mele, un foc ce arde toată ziua.

Luca 18:9 TSK

¶ Și a spus și această parabolă unora care se încredeau în ei înșiși că erau drepți și îi disprețuiau pe ceilalți;

Dar dacă nedreptatea noastră arată dreptatea lui Dumnezeu, ce vom spune? [Este] nedrept Dumnezeu care se răzbună? (Vorbesc ca un om).

Chiar dreptatea lui Dumnezeu, [care este] prin credința lui Isus Cristos pentru toți și peste toți cei ce cred; fiindcă nu este diferență;

Atunci ce? Israel nu a obținut ceea ce caută; dar alegerea a obținut-o, iar ceilalți au fost orbiți,

Fiindcă cine te deosebește [de alții]? Și ai ceva ce nu ai primit? Iar dacă ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu ai fi primit?

Ce este [de făcut] atunci? Mă voi ruga cu duhul și mă voi ruga de asemenea cu înțelegerea; voi cânta cu duhul și voi cânta de asemenea cu înțelegerea.

Dar scriptura a închis pe toți [oamenii] sub păcat, ca promisiunea lui Isus Cristos, prin credință, să fie dată celor ce cred.