TSK

TSK · 1 Imparati 3:6

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea.

Acum să spui robului Meu David: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Te-am luat dela păşune, dela oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel;

Domnul mi -a răsplătit după nevinovăţia mea, mi -a făcut după curăţia mînilor mele;

Trăiască Domnul, şi binecuvîntată să fie Stînca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stînca mîntuirii mele,

şi pentruca Domnul să împlinească următoarele cuvinte pe cari le -a rostit pentru mine: ,Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblînd cu credincioşie înaintea Mea, din toată inima lor şi din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.`

Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului, şi nu se abătuse dela niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întîmplarea cu Urie, Hetitul.

Dela Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpîneşti peste tot, în mîna Ta este tăria şi puterea, şi mîna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.

-Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă.

A ales pe robul Său David, şi l -a luat dela staulele de oi.

Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc Cuvîntul Tău!

În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţămiri lui Dumnezeu.