Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trîmbiţe de corn de berbece; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori, şi preoţii să sune din trîmbiţe.
TSK
TSK · 2 Cronici 7:6
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
David şi tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cîntînd şi zicînd din arfe, din lăute, din tobe, din chimvale şi din trîmbiţe.
Cîntăreţii Heman, Asaf şi Etan aveau ţimbale de aramă, ca să sune din ele.
A dat Leviţilor sarcina să facă slujba înaintea chivotului Domnului, să chieme, să laude şi să slăvească pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
A pus pe preotul Ţadoc şi pe preoţi, fraţii săi, înaintea locaşului Domnului, pe înălţimea din Gabaon,
David şi căpeteniile oştirii au pus de o parte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun, cari prooroceau întovărăşiţi de arfă, de alăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta.
şi cînd cei ce sunau din trîmbiţe şi ceice cîntau, unindu-se într'un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trîmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente, şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: ,,Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!`` în clipa aceea, casa, şi anume Casa Domnului, s'a umplut cu un nor.
Iehoiada a încredinţat slujbele Casei Domnului în mînile preoţilor, Leviţilor, pe cari -i împărţise David în Casa Domnului, ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris în legea lui Moise, în mijlocul bucuriilor şi cîntărilor, după rînduiala lui David.
Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa cînd a început arderea de tot, a început şi cîntarea Domnului, în sunetul trîmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel.
Şi cei ce cîntă şi ceice joacă strigă: ,,Toate izvoarele mele sînt în Tine.``
,,Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!``
Domnul va sfîrşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mînilor Tale.
Aiurează în sunetul alăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică.