Un răspuns blînd potoleşte mînia, dar o vorbă aspră aţîţă mînia.
TSK
TSK · Faptele Apostolilor 6:5
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Un cuvînt spus la vremea potrivită, este ca nişte mere de aur într'un coşuleţ de argint. -
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi înconjuraţi marea şi pămîntul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decît sînteţi voi înşivă.
Ştefan era plin de har şi de putere, şi făcea minuni şi semne mari în norod.
Marele preot a zis: ,,Aşa stau lucrurile?``
Ceice se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întîmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns pînă în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvîntul numai Iudeilor.
În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cîrmuitorul Irod, şi Saul.
A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezarea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el.
Tot aşa, şi tu ai cîţiva cari, deasemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.